Oficiul pentru Pastorația Universitară Iași
david.eduard.christian@gmail.com
IMG-LOGO

Suceviţa: A VII-a ediţie a Săptămânii Sociale pentru Studenţi

În perioada 17-20 septembrie 2018, complexul "Voievod" din comuna Suceviţa, judeţul Suceava, a găzduit cea de-a VII-a ediţie a Săptămânii Sociale pentru Studenţi. Aproape o sută de tineri, împreună cu organizatorii şi invitaţii lor, au desluşit sensul alienării sufletului. În cele patru zile petrecute pe frumoasele meleaguri ale Bucovinei, tinerii au avut ocazia să întâlnească persoane capabile să explice cât mai clar cauzele înstrăinării, atât de Dumnezeu, cât şi de aproapele, aceasta fiind prezentată pe plan spiritual, psihologic şi social.

Prima zi a fost una plină de entuziasm şi curiozitate. Pentru formarea unui grup cât mai unit, după sfânta Liturghie am avut parte de un moment de destindere prin joc, astfel ajungând să ne cunoaştem mai bine între noi.

Cea de-a doua zi a dat startul conferinţelor. Pr. dr. Mihai Afrenţoae, OFM Conv., a deschis activităţile zilei, vorbindu-ne despre conştientizarea şi urmarea vocaţiei sau alienarea omului biblic. Părintele susţinea că, dacă nu ne urmăm vocaţia, ne înstrăinăm de ceilalţi, iar fără a urma acea vocaţie găsită în noi, nu trăim, ci doar supravieţuim. Părintele a subliniat necesitatea discernământului în tot ceea ce omul realizează în viaţa sa, pentru a nu ajunge la alienare. Prin exemplele biblice oferite de părintele am identificat două tipuri de alienări: alinarea de Dumnezeu şi alienarea pentru Dumnezeu. Un exemplu clar al alienării de Dumnezeu îl reprezintă persecutorii credinţei din întreaga istorie, iar alienarea pentru Dumnezeu o regăsim chiar în viaţa apostolilor care au renunţat la tot ce aveau, s-au înstrăinat de familiile lor pentru a-l urma pe Cristos.

În continuare, conf. univ. dr. Ilie-Gheorghe Fârte de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi ne-a descris formele (mal)adaptative ale înstrăinării de sine şi ale înstrăinării de semeni. Domnul profesor a prezentat omul ca fiind o legiune de alţi şase oameni, şi anume: omul senzorial, omul sentimental, omul raţional, omul moral, omul voliţional şi omul religios. Pentru a nu ajunge la alienare, omul trebuie să se descopere, să se înţeleagă şi să încerce să găsească un echilibru între aceste părţi ale sale.

Imediat după conferinţe am plecat cu toţii spre biserica "Sfinţii Petru şi Paul" din Voievodeasa, unde alături de preoţii organizatori şi cei invitaţi şi împreună cu pr. paroh Eduard Ferenţ am celebrat sfânta Liturghie. Plini de har, ne-am întors la cazare, unde am servit prânzul, urmat apoi de discuţii în grupuri mici pornind de la ceea ce s-a discutat în cele două conferinţe. La final, fiecare echipă şi-a prezentat concluziile la care a ajuns. Ca o completare a acestei zile, domnul drd. Octav Vochiţă a explicat într-un mod inedit legătura omului cu Dumnezeu, cum ajungem să formăm acea legătură, apropiere atât de necesară sufletului nostru şi cum o putem menţine pentru a nu se destrăma.

A treia zi a fost deschisă de către doamna psiholog Felicia Ciobanu care ne-a prezentat Nedesluşite trăiri interioare pe drumul spre pierderea de sine. Orice moment de înstrăinare atât de semeni, cât şi de noi, are drept cauză trăiri interioare a căror înţeles nu reuşim să-l găsim. Pentru ca omul să nu ajungă în acel punct ultim când se va pierde de sine, el are nevoie de îndrumare pentru a se înţelege, îndrumare ce poate fi oferită de Dumnezeu prin oamenii de lângă noi. Prin exemplele oferite, doamna psiholog a explicat cum omul, pentru a nu se rătăci în drumul său, trebuie mai întâi să se cunoască pe sine, să se accepte, ca apoi să se poată dărui ajutorării semenilor săi - "Nu te dărui înainte de a-ţi aparţine" spunea scriitorul Anton Holban.

Următorul invitat din aceste zile a fost pr. dr. Damian Patraşcu, postulator general al OFMConv.,. Acesta ne-a prezentat un exemplu de credinţă, de legătură profundă cu Dumnezeu, pe venerabila Veronica Antal care urmează a fi beatificată sâmbătă, 22 septembrie. După ce am descoperit viaţa acesteia şi am discutat despre înstrăinarea pentru Dumnezeu şi cum ne ridică aceasta, am participat din nou la sfânta Liturghie la biserica din sat. După masa de prânz am redeschis cercurile de discuţie şi am descoperit noi răspunsuri la întrebările din viaţa noastră.

Bineînţeles că în aceste zile nu au lipsit momentele de fraternitate, de bucurie studenţească care au cuprins jocuri şi chiar dans. Acestea ne-au ajutat să ne cunoaştem mai bine între noi şi să legăm prietenii cu toţi participanţii.

Ultima zi a fost una a împărtăşirii impresiilor despre acest timp frumos petrecut împreună.

Mulţumiri deosebite se îndreaptă spre preoţii organizatori şi spre toţi cei care ne-au fost alături şi ne-au îmbogăţit prin cuvintele transmise - pr. Fabian Doboş, pr. Iulian Faraoanu, pr. Lucian Farcaş, pr. Ştefan Lupu, pr. Emil Dumea, pr. Mihai Afrenţoae, pr. Damian Patraşcu, conf. univ. dr. Ilie-Gheorghe Fârte, domnişoara Felicia Ciobanu şi domnul Octav Vochiţă. Totodată mulţumim şi binefăcătorilor care au făcut posibilă realizarea acestui eveniment.

Sperăm să ne revedem cu drag şi la următoarea ediţie!

Silvia Damiana Comorașu Olivia Comorașu

Pentru mai multe fotografii, vizitați galeria Săptămâna Socială a Studenților 2018