Oficiul pentru Pastorația Universitară Iași
fabiandobos@gmail.com
IMG-LOGO

A VIII-a ediţie a Pelerinajului studenţilor la “Memorialul Victimelor Comunismului” de la Sighetu Marmaţiei

21-23 mai 2021

Pe data de 21 mai 2021, aproximativ 40 de studenți am participat împreună cu părintele Fabian Doboș la pelerinajul din Sighetu Marmației, pentru a călca pe urmele Fericitului Anton Durcovici, la 7 ani de la beatificarea acestuia, cât și pentru a descoperi istoria personalităților care au trecut prin aceste locuri.

În prima zi am făcut un popas la Bazilica „Adormirii Maicii Domnului” din Cacica, unde am avut parte de o liniște sufletească minunată, benefică drumului lung pe care urma sa îl parcurgem. La 16:30 am ajuns la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului care ne-a găzduit în aceste zile. A urmat sfânta Liturghie unde, la cuvântul de învățătură, părintele Fabian Doboș ne-a explicat diferența dintre martir și mărturisitor și ne-a invitat să urmăm chemarea la sfințenie pentru care am fost botezați. Sfârșitul zilei a venit cu diverse jocuri de societate pentru a ne cunoaște mai bine unii pe alții.

A doua zi am început-o alături de Dumnezeu, în cadrul Liturghiei, unde am conștientizat mai mult sacrificiul făcut de martiri și am reflectat asupra actului lor de curaj. Am continuat cu mult așteptata vizită la Memorialul victimelor comunismului, unde au fost închiși peste două sute de demnitari din întreaga țară: foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, cât și oameni ai Bisericii, printre care și Fericitul Anton Durcovici, care și-a oferit viața pentru credința în Cristos.

Înainte ca vizitele să continue, părintele Iulian Budău, SJ ne-a fost alături la prânz, prezentându-ne apoi subiectul tezei sale de Doctorat, ajutându-ne astfel să descoperim istoria iezuiților din închisorile comuniste, răspunzând totodată curiozităților noastre.

Programul de vizite a continuat cu Cimitirul Săracilor din Sighet, unde își află locul de veci 3 dintre cei 7 episcopi greco-catolici beatificați de Papa Francisc în 2019. Cimitirul Vesel a fost următorul loc fascinant pe care l-am vizitat, acesta fiind faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile și textele care reprezintă scene din viața și ocupația persoanelor decedate.

Ultimele locuri vizitate în cea de-a doua zi au fost Biserica de lemn a Mănăstirii Săpânța-Peri, care este cea mai înaltă Biserică de lemn din Europa, înălțimea totală fiind de 78 m și cimitirul orașului, unde Fericitul Anton Durcovici a fost îngropat.

După cină, două voluntare din asociația „Puncte Inimă” ne-au introdus în lumea binefacerii și a voluntariatului misionar încurajând-ne să facem și noi parte din marea lor familie.

Am petrecut ultima zi la Sighetul Marmatiei sărbătorind Rusaliile, începând cu celebrarea sfintei Liturghii, în cadrul căreia ni s-a explicat semnificația cuvintelor importante din Crezul Apostolic: „Cred într-Una, Sfântă, Catolică și Apostolică Biserică”.

Am pornit la drum spre Mănăstirea Bârsana, unde am admirat priveliștile minunate și am fost cuprinși de o pace interioară rar întâlnită altundeva. Încărcați cu o energie unică ne-am îndreptat spre Iași.

Experiențele trăite în aceste zile ne-au ajutat să formăm noi legături: atât cu persoane, cât și cu istoria noastră și a Bisericii, învățând lucruri noi și rămânând cu amintiri minunate.

Îi mulțumim, în primul rând, Domnului pentru unicele experiențe din aceste zile pline de har, dar și tuturor celor care au făcut posibil acest pelerinaj, părintelui Fabian Doboș pentru disponibilitatea și prietenia oferite atât prin prezența cât și prin cuvintele sale, dar și surorilor care ne-au găzduit în aceste zile.

Bianca-Irina Dogariu

Pentru mai multe fotografii, vizitați galeria Pelerinajul anual al studenților din Iași la Sighetu Marmației (2021)